Politica de Vecinătate a Uniunii Europene – descriere sintetică

Autor: Alexandru-Marian Crenganiș

Politica de Vecinătate a Uniunii Europene / Politica Europeană de Vecinătate / PEV este adresată statelor din Est şi Sud, pentru a colabora cu Uniunea Europeană în domenii esenţiale, precum statul de drept, respectarea democraţiei și drepturilor omului, coeziunea socială. Se aplică următoarelor state partenere:  Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia, Israel, Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Palestina, Siria, Tunisia, Ucraina.

Politica Europeană de Vecinătate a apărut ca necesitate instituțională după valul de extindere din anul 2004. Odată ce granița Uniunii s-a mutat spre Est, a fost nevoie de noi politici care vizau vecinătatea Uniunii în această zonă. PEV a fost lansată pe baza unei comunicări intitulate “Europa extinsă-vecinătatea”, adoptată de Comisia Europeană cu un an mai înainte. Politica a fost stabilită ca un cadru instituțional care să guverneze relaţiile UE cu cele 16 state vecine din est şi din sud, pentru a obţine cea mai apropiată asociere politică şi cel mai mare grad posibil de integrare economică”[1].

Politica Europeană de Vecinătate a fost modificată în anul 2011, în urma Primăverii Arabe. A fost introdus principiul „mai mult pentru mai mulţi”, prin care  „eforturile suplimentare din partea statelor membre urmau să fie recompensate financiar”[2].

Politica revizuită are în vedere un parteneriat mai eficient între Uniunea Europeană şi cele 16 state, pentru a avea o vecinătate mai stabilă în ceea ce priveşte mediul politic, economic dar şi mediul de securitate. „Consolidarea statutului şi rezilienţa socială a partenerilor UE reprezintă o prioritate-cheie în faţa ameninţărilor şi presiunilor pe care le întâmpină, inclusiv provocările asociate cu migraţia şi mobilitatea”[3].

Noua Politică de vecinătate (revizuită) are câteva principii: “diferenţierea între ţările partenere, flexibilitatea, asumarea comună, implicarea mai mare a statelor membre UE şi responsabilitatea partajată”[4]. Pentru perioada 2014-2020 au fost alocate acestui instrument, din bugetul Uniunii, peste 15 miliarde de euro.

Politica de Vecinătate / PEV a evoluat extrem de mult de la lansarea sa în anul 2004, din cauza problemelor apărute în cele 16 state, aceste probleme fiind de ordin economic, politic, social. Acest lucru a făcut ca, în anul 2015, la cererea statelor partenere, această politică să fie revizuită. În noua Politică (revizuită) 4 domenii sunt de bază: a) buna guvernare, democraţia, statul de drept, drepturile omului; b) dezvoltarea economică; c) securitatea; d) migraţia.

Un loc important în cadrul PEV este ocupat de planurile de acţiune bilaterale şi de „priorităţile parteneriatului care au fost stabilite între UE şi majoritatea ţărilor partenere. Ele stabilesc programe de reformă politică şi economică cu priorităţi pe termen scurt şi mediu”[5]. PEV se bazează pe „acordurile juridice în vigoare între partenerii săi – acordurile de parteneriat şi cooperare şi nou-createle acorduri de asociere”[6].

Ţările care sunt membre PEV au opțiunea „de a participa în aproximativ 20 de programe UE, în funcţie de modalităţi diferite. Pentru participare la programele UE trebuie negociat un protocol formal de aprobare la acordul de asociere”[7].

După revizuirea din anul 2015, s-a intensificat colaborarea în domeniul securităţii, mai ales în combaterea terorismului. Societatea civilă va avea un cuvânt important de spus (prioritar/inclusiv în probleme ce țin de securitate) în fiecare stat membru. Colaborarea împotriva terorismului este aplicată de mai multe state partenere ale Uniunii. Spre exemplu, Tunisia, Liban şi Iordania au intensificat reformele în acest sens.

Comisia Europeană publică în fiecare an un raport de evaluare în care sunt prezentate progresele în domeniul PEV. „Astfel, în timp ce PEV este conceput ca un ansamblu de dispoziţii politice comune, ea permite de asemenea Uniunii să îşi adapteze şi să îşi diferenţieze politica în funcţie de specificităţile fiecărui partener”[8].

Politica de Vecinătate are şi dimensiuni regionale. Acestea sunt Parteneriatul Estic, dar şi Uniunea pentru Mediteraneană. Din punct de vedere politic și geopolitic, Parteneriatul Estic (UE și 6 țări partenere – Republica Moldova, Georgia, Ucraina, Belarus, Armenia și Azerbaidjan), aflat în proces de reconfigurare, prezintă interes prioritar pentru România.