30 de ani de la „Divorțul de Catifea”

30 de ani de la „Divorțul de Catifea”

Dorin Melnic

 

S-au împlinit recent 30 de ani de când Cehoslovacia a fost dizolvată, la 1 ianuarie 1993. Despărțirea a fost pașnică, fiind efectuată fără un referendum public.

,,Un nou început a fost mai mult pentru slovaci’’, afirmă istoricul ceh Michal Stehlík. ,,Republica Cehă a rămas cu sentimentul fostei Cehoslovacii. Noi am păstrat și drapelul, pe când slovacii sărbătoresc 1 ianuarie ca Zi Națională, fiind înființarea statului lor’’.

Creată din cenușa fostei monarhii austro-ungare la sfârșitul Primului Război Mondial, Cehoslovacia a unit două popoare care vorbeau limbi slave similare, însă aveau puțină istorie comună.

Teritoriile cehe au reprezentat un motor industrial dezvoltat al Imperiului Habsburgic, fiind conduse direct din Viena și puternic influențate de Germania. Slovacia, la rândul ei, era mai mică și mai rurală și fusese dominată de Ungaria timp de secole.

Puterile aliate victorioase au dorit în 1918 un stat majoritar slav, stabil din punct de vedere economic, care să echilibreze minoritățile considerabile germane și maghiare care trăiau în granițele cehe și slovace, astfel că în luna octombrie a acelui an s-a născut ,,Cehoslovacia’’.

Din păcate, o identitate ,,cehoslovacă’’ adevărată nu a reușit niciodată să prindă rădăcini. În 1938, Germania a anexat jumătatea ,,cehă’’ a țării, în timp ce slovacii urmau să se aleagă cu un stat propriu, însă sub administrație nazistă.

În timpul comunismului, care a durat în perioada 1948-1989, multor cehi nu le-au plăcut investițiile disproporționate ale noului regim în modernizarea Slovaciei ,,rămase în urmă’’, în timp ce slovacii nu priveau cu ochi buni paternalismul ceh, fiind nemulțumiți că erau conduși de la Praga.

Sub conducere democratică, alegerile parlamentare din iunie 1992 au fost câștigate în ambele părți ale țării de partide care au respins menținerea unui stat comun. În urma unor negocieri prelungite, acestea au convenit să dizolve în mod pașnic statul cehoslovac, la data de 31 decembrie a acelui an. După 74 de ani de unitate, Cehia și Slovacia au devenit astfel țări independente.

Cehoslovacia a reușit să evite soarta Iugoslaviei, un alt stat apărut după discuțiile de pace din Primul Război Mondial, deoarece nu au existat diviziuni sectare și religioase în rândul celor două popoare. În plus, nici cehii și nici slovacii nu aveau o minoritate semnificativă de cealaltă parte a noii granițe, neexistând probleme majore cu privire la drepturile minorităților care au sfârșit prin a alimenta conflicte în alte părți ale blocului estic.

,,Să nu uităm că dizolvarea Cehoslovaciei nu a fost doar pașnică, ci și neobișnuit de cordială’’, spune prim-ministrul ceh Petr Fiala, acesta fiind de părere că relațiile dintre cele două state nu sunt excepționale numai la nivel politic, dar și între oameni și între mediile de afaceri.

Diplomații și politicienii slovaci sunt de acord cu această evaluare. Ministrul de Externe al Slovaciei, Rastislav Kacer, privește înapoi cu drag la perioada în care a fost ambasador al țării sale în Republice Cehă. ,,A fost un privilegiu să fiu ambasadorul Slovaciei la Praga. Alți ambasadori veneau și îmi spuneau că nu puteau înțelege politica cehă la fel de bine ca și mine’’, a precizat ministrul.

Postul de ambasador în Slovacia este la fel de prestigios în cercurile diplomatice cehe. Acest lucru este ilustrat de faptul că ambasadorul Cehiei în Slovacia din 2013 până în 2018 a fost fosta prima doamnă a Republicii Cehe, Livia Klausova, soția fostului președinte Václav Klaus.

Cu toate acestea, unii experți simt că natura specială a relației dintre cele două națiuni scade treptat.

,,În multe domenii, relația noastră nu este atât de excepțională pe cât a fost’’, a declarat Rudolf Jindrak, șeful Departamentului Internațional din cadrul Biroului Președintelui Republicii Cehe. ,,Relațiile ceho-slovace s-au dizolvat ca un cub de zahăr după aderarea la Uniunea Europeană, iar noi am încetat să le acordăm suficientă atenție’’.

Un exemplu care ar confirma opinia expertului îl reprezintă decizia Republicii Cehe de a-și închide granița cu Slovacia la 29 septembrie 2022.

Motivul principal a fost creșterea puternică a numărului de migranți ilegali care intră pe teritoriul ceh prin Slovacia. Bratislava a refuzat să îi primească înapoi pe migranții opriți de poliția cehă în conformitate cu acordul de readmisie al UE.

Închiderea frontierei a dus la proteste ale șoferilor de camion slovaci, disputa nefiind rezolvată nici de o întâlnire a prim-miniștrilor celor două state din data de 11 noiembrie a anului trecut.

În ciuda acestei prime crize majore din relațiile bilaterale de când Cehia și Slovacia au devenit state independente, cele două popoare se bucură de o prietenie valoroasă. Săpând suficient de adânc în propriul trecut, cehii și slovacii găsesc o oarecare nostalgie pentru statul lor comun și, ocazional, regretul pentru dispariția acestuia. Totodată, timp de patru ani de la dizolvare, statele au continuat chiar să împartă același cod de țară, înainte ca apelurile telefonice dintre Cehia și Slovacia să devină internaționale, în 1997.